Ne tot lovim de expresia copilul interior peste tot, în special în social media. Dar ce este copilul interior?
Copilul interior reprezintă suma experiențelor noastre pozitive și negative trăite în copilărie, care sunt întipărite în subconștientul nostru și pot avea repercusiuni în viața de adult. În literatura de specialitate, există două concepte care au legătură cu copilul interior: copilul lumină și copilul umbră. Copilul lumină înglobează experiențele noastre pozitive, sentimentele și convingerile noastre sănătoase. Copilul lumină reprezintă o resursă pentru noi pentru că aici găsim încrederea în sine, bucuria, creativitatea, curiozitatea, cheful de viață. Copilul umbră este ansamblul de convingeri negative, griji, și sentimente copleșitoare cum ar fi frica, furia sau tristețe. Spre exemplu, dacă am avut o mamă care nu ne-a oferit destulă iubire și nu a fost atentă la nevoile noastre, în copilul umbră din noi vor apărea convingerile că nu suntem valoroși, nu merităm să fim iubiți și nevoile noastre nu contează.
Fiecare persoană are atât un copil umbră cât și unul lumină. Adesea, copilul umbră este cel care ne creează cele mai mari dificultăți. Pentru a accesa copilul lumină din noi trebuie să vindecăm copilul umbră.
Cum ne afectează copilul interior viața de adult?
- Codependență: pierderea identității, a pune nevoile și dorințele altora înaintea nevoilor tale pentru a salva relațiile pe care le avem:
- Tulburările narcisice: copilul interior căruia nu i s-a oferit iubirea și acceptarea necondiționată în copilărie, afectează viața adultă printr-o dorință nestăpânită de a avea dragostea și atenția pe care nu a primit-o în copilărie.
- Probleme de încredere: dacă nu am resimțit încredere în figurile de atașament, care au avut grijă de noi când eram mici, ca adulți putem percepe lumea ca fiind ostilă și nesigură.
- ACTING OUT/ACTING IN: copilul interior se înfurie, se supără și ne împinge ca și adult poate să ne comportăm într-o manieră nepotrivită/ ne pedepsim pe noi înșine așa cum am fost pedepsiți în copilărie, spre exemplu prin critici excesive “Sunt neîndemânatic, nu pot face nimic bine”.
- Comportamente adictive: copilul interior rănit are nevoie de adicții ca alcool-ul, drugurile, sexu-ul, munca excesivă pentru a îi distrage atenția, a îi da o stare de spirit mai bună și a evita propriile sentimente dureroase.
- Depresie/gol interior: copilul interior rănit poate să contamineze viața de adult cu tulburări depresive și sentimente de gol interior, nefiind în contact cu proriul sine, propriile nevoi și sentimente.
Pentru o bună dezvoltare, copilul are nevoie să îi fie întâlnite cele patru nevoi fundamentale: nevoia de apartenență, nevoia de autonomie și siguranță, nevoia de satisfacere a plăcerii și nevoia de încredere în sine și de recunoaștere. Dacă aceste nevoi nu sunt satisfăcute duc la formarea anumitor convingeri ale copilului umbră. Spre exemplu, dacă ne simțim iubiți și doriți de către persoanele importante din viața noastră avem convingerea că suntem importanți, doriți, valorizați și iubiți. În schimb, dacă persoanele importante din viața noastră sunt distante, nu ne acordă atenție și sunt reci cu noi putem avea convingerea că nu suntem importanți, nu suntem doriți, valorizați și iubiți. Acest lucru se întâmplă și în copilărie. În funcție de cum ne tratează părinții noștri putem căpăta diverse convingeri pe care le vom desprinde și care se vor ancora adânc în subconștientul nostru, fiind preluate la maturitate sub forma unei scheme mentale. Această schemă mentală are o influență majoră asupra modului în care percepem, simțim, gândim și acționăm pe parcursul vieții noastre. Convingeri negative apar nu doar în urma lipsurilor, neglijării sau protejării excesive. Părinții care nu impun limite copilului, care îi permit prea multe și îl răsfață prea mult îi întăresc acestuia convingerea că totul trebuie să se supună voinței lui și că nu trebuie să depună prea mult efort pentru asta. Astfel, aceștia capăt convingeri care conțin o supraestimare a importanței și însemnătății lor.
Atunci când credem cu adevărat în trăsăturile negative pe care le-am primit din copil ne identificăm complet și pe deplin cu copilul umbră din noi. Astfel, tindem să îl reprimăm și să ne comportăm într-un asemenea fel încât să nu simțim convingerile negative ale acestuia. Depunem efort în a nu îi lăsa pe ceilalți să vadă cât de neîmpliniți suntem de fapt. Pentru aceasta dezvoltăm mecanisme de apărare. O parte din ele apar încă din copilărie însă altele le dezvoltăm la maturitate, cum ar fi refugiul în dependență. Noi toți avem în noi un număr mare de convingeri care apar, la mulți dintre noi, datorită faptului că nu ne-au fost îndeplinite cele patru nevoi psihice fundamentale. Astfel, majoritatea oamenilor au mai multe mecanisme de apărare. Aceste mecanisme de apărare se manifestă în plan comportamental.
Mecanismele de apărare sunt, de cele mai multe ori, adevăratele cauze ale problemelor noastre. Acestea ne-au fost de un real folos în copilărie, ajutându-ne să ne adaptăm mentalității părinților noștri sau să ne răzvrătim, atunci când a fost cazul. Totuși, devenind adulți acestea nu ne mai ajută.
Este important să acordăm atenție copilului din noi, chiar dacă suntem adulți. Convingerile căpătate în copilărie ne afectează ca adulți, îngreunându-ne viața. A fi atenți la ce se întâmpla înlăuntrul nostru și a acorda atenției părții de copil din noi ne poate ajuta să avem o stare mai bună.